Articolul a fost încărcat Wednesday, 30 April 2008 la 12:41 şi face parte din categoria Terapii complementare. Vă puteţi abona la comentariile adăugate prin RSS 2.0.

Masaj de relaxare şi întreţinere, masaj anticelulitic, masaj reflexogen, masaj transversal profund…atâtea tehnici pe care merită să le încercăm, măcar o dată în viaţă.
De peste 3000 de ani chinezii practicau masajul, conştienţi fiind de efectele sale benefice. În epoca să zicem, modernă, suedezul Per Henrik Link este cel care a creat un sistem de masaj şi mişcări de gimnastică, bazat pe studii medicale, dând astfel naştere celei mai cunoscute forme de masaj: masajul clasic sau suedez.
Ce efecte au şedinţele de masaj?
- vasodilataţie activă cu creşterea vitezei de circulaţie a sângelui
- resorbţia şi scăderea depozitelor de grăsime
- creşterea performanţei şi rezistenţei musculare
- creşterea vitezei de refacere după traumatisme, atrofii
- se produce relaxarea, scăderea sensibilităţii, reducerea tonusului neuro-muscular sau dimpotrivă creşterea acestora cu stimularea organismului, în funcţie de tehnica folosită
- efecte benefice în cazul afecţiunilor reumatice şi tulburărilor neurologice
- optimizarea formei sportive
- menţinerea unei stări fiziologice normale şi a formei fizice şi psihice de zi cu zi
Există contraindicaţii ale masajului?
Da. Unele sunt definitive (afecţiuni maligne sau cu potenţial de malignizare prin masaj), iar altele sunt temporare, urmând ca masajul să poată fi efectuat după ce afecţiunea sau problema s-a rezolvat.Între acestea intră: boli infecto-contagioase, plăgi, fracturi, arsuri, abcese.
De aceea este indicat să existe o discuţie între client/pacient şi terapeut pentru a identifica anumite probleme de sănătate sau situaţii care contraindică masajul.
Acasă sau la un cabinet specializat?
Sfatul nostru este să vă adresaţi unui cabinet specializat, cu personal instruit care ştie ce vi se potriveşte şi dacă aveţi nevoie de un anumit tip de masaj sau, dimpotrivă, există contraindicaţii pentru acest tip de terapie.
Trebuie să fie special amenajat pentru masaj, cu mese speciale, cu o ambianţă care să vă facă plăcere, de la temperatură, la muzica potrivită, dacă doriţi, până la uleiurile şi loţiunile cu diverse arome.
Merită să încercaţi una sau mai multe şedinţe de masaj. Cu siguranţă vă veţi simţi mai relaxaţi sau, din contră, plini de energie, după un masaj stimulant, iar viaţa vi se va părea minunată.
Cuvinte relevante: masaj
Loading...